Palatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru la Budapesta

budapesta1-655x360

Elevii şi profesorii Palatului Copiilor din Bacău îşi extind relaţiile de colaborare dincolo de graniţele ţării. În perioada 21-25 octombrie 2013, cinci reprezentanţi ai instituţiei de educaţie nonformală din Bacău au participat, alături de colegi din alte şase ţări europene, la o reuniune desfăşurată la ”Ady Endre Gimnazium”, din Budapesta (Ungaria).

Aceasta a fost prima activitate comună din cadrul proiectului multilateral Comenius ”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival”, în care Palatul Copiilor din Bacău este partener, alături de instituţii de învăţământ din Grecia (țară coordonatoare), Ungaria, Slovacia, Turcia, Romania, Bulgaria și Polonia.

Echipa băcăuană care s-a deplasat la Budapesta a fost formată din trei cadre didactice (director prof. Radu Ghiciușcă, prof. Dumea Nela – coordonator și prof. Diac Eugen, membru în echipa de implementare a proiectului) şi doi elevi (Bocăneț Rareș Mihail și Stîngă Răzvan Constantin). Continuare în Deşteptarea