Cercul de pictură

       Preluarea unui cerc de creaţie plastică al copiilor, într-o instituţie tânără din anii ‘70, care nu avea asigurată o bază minimă de pornire, a constituit nu doar o problemă ale căror date multiple trebuiau rezolvate într-un termen relativ scurt, dar şi o provocare de ordin profesional, pe termen mediu şi lung. Se întâmpla la un început de an şcolar, când instituţia tocmai îşi aniversase primul deceniu de existenţă, şi la scurt timp de la obţinerea unui nou sediu în Lucăceşti, pe strada G. Coşbuc nr.1,  mai generos şi mult mai spaţios decât cel din strada T. Vladimirescu nr. 102, în vecinătatea Trustului de petrol Moineşti.

     Entuziasmul tinereţii, dorinţa puternică de a coagula resursele creative ale domeniului plastic, la vârsta şcolară şi preşcolară, din arealul pitoresc al Moineştiului, au constituit forţa motrice care a frânt multe bariere de ordin ideologic, administrativ sau financiar. Acum, după perioada care s-a scurs, pot afirma, fără să greşesc, că entuziasmul acesta s-ar fi spulberat dacă nu ar fi fost în permanenţă alimentat de izvorul pur, nesecat, plin de candoare al copiilor şi surprinzător, mai întotdeauna, prin limpezimea şi simplitatea ideilor exprimate.

     Provocarea a constat, cel mai adesea, nu în ştiinţa de a furniza tehnicile de lucru, mai mult sau mai puţin sofisticate, sau a legilor care guvernează spaţiul compoziţional sau cromatic, ci în a pătrunde şi a înţelege universul interior al copilului, fascinant prin natura lui, a modului în care el percepe realitatea şi o reflectă prin mijloacele şi capacităţile proprii.

     Interesul pentru latura personală a fiecărui copil în parte, pentru înţelegerea şi cunoaşterea acestuia, este o condiţie la fel de importantă în reuşita activităţilor creative ca şi buna pregătire profesională. Era de domeniul evidenţei că doar pregătirea teoretică şi practică de natură psiho-pedagogică nu este suficientă. A acţiona asupra unei zone atât de sensibile, de complexe, cum este cea a creativităţii, cere nu doar o bună intuiţie, ci şi o mare pricepere în a gestiona resursa inepuizabilă de talent, imaginaţie şi inteligenţă creatoare. Dincolo de rezultatele plastice concrete, pe suport de hârtie, pânză sau carton, în alb-negru sau color, mai pasionante şi mai importante mi s-au părut demersurile, căile prin care copilul ajungea la acestea. Mecanismele, factorii declanşatori ai procesului creativ, iniţierea şi susţinerea unor motivaţii superioare sau speciale, a unei atmosfere propice lucrului sunt tot atâtea pârghii de acţiune la îndemâna profesorului îndrumător de cerc.

     Rezultatele muncii lui depind de priceperea de a se folosi, în funcţie de scopurile urmărite, de experienţa acumulată şi de implicarea afectivă, atitudinală.                                                                                                                                                                     

     Cuprinşi de frenezia unei activităţi atât de pasionante cum e cea a creaţiei plastice a copiilor şi, în genere, a unui dialog permanent pe multiple planuri, cu individualităţi, personalităţi, caractere în plină formare, an după an, pe nesimţite s-au produs acumulări diverse, care, după atâtea decenii, s-au constituit într-un patrimoniu material, spiritual şi afectiv de netăgăduit. Pe lângă sutele de premii adunate într-un palmares firesc – în decursul a patru decenii, al celor peste 4000 de copii de toate vârstele care au trecut şi s-au iniţiat prin cercul de pictură – la fel de importante sunt nepreţuitele amintiri, evenimente memorabile, prieteniile durabile care s-au legat, momentele unice de efuziune creatoare, împletite cu mici delicii ale ludicului şi divertismentului.

     Un loc special în panoplia amintirilor îl ocupă participările la taberele de profil de la Ivancea, din iunie 1998, republica Moldova şi Opishnia, Ucraina în 2007. Aceste locuri încărcate de istorie, în strânsă legătură cu istoria naţională, au marcat ireversibil memoria şi sensibilitatea afectivă a copiilor. În acest fel, ei au intrat în contact nemijlocit cu zona istorică de la Orheii vechi, importantă ca punct de rezistenţă împotriva năvălirilor tătare, dar şi cu semnificaţii religioase străvechi (chilii ale pustnicilor săpate în malul inaccesibil şi stâncos al Butucenilor), ce creează o atmosferă aproape stranie, ce aminteşte de Capadocia).

     Opishnia – aşezare străveche, vestită în Ucraina pentru tradiţia milenară a ceramicii, făcând parte din acelaşi bazin etno-folcloric cu cel românesc prin rădăcina comună a ceramicii cucuteniene, – se află în proximitatea unui alt loc cu semnificaţii majore în relaţiile diplomatice şi militare dintre Moldova principelui Cantemir şi Rusia ţarului Petru I. Poltava, important centru cultural, economic, turistic, mai păstrează încă urmele neşterse ale celui care a marcat istoria celor două state ale secolului XVIII.

     Copiii s-au putut opri la bisericuţa de lemn unde a îngenuncheat Petru I, înainte de bătălia cu turcii, din 18-22 iulie 1711, de la Stănileşti, în urma căreia domnitorul Cantemir şi-a pierdut tronul şi s-a refugiat în Rusia.

     Locurile vizitate, informaţiile culese în decursul celor două săptămâni de rezidenţă artistică, oamenii întâlniţi, prieteniile care s-au legat, excursiile tematice, muzeele şi multe altele s-au constituit în imagini plastice cu mare încărcătură artistică. Lucrările rezultate în timpul sejurului artistic al copiilor şi al îndrumătorului lor au rămas în colecţiile de artă ale organizatorilor.

     În decursul anilor, sute de desene, compoziţii picturale sau grafice au devenit grupaje expoziţionale, prilejuite de diverse evenimente din viaţa instituţiei, a oraşului sau de sărbători naţionale.

     Memorabilă a fost, în acest sens activitatea comună a cercurilor de pictură, teatru şi muzică uşoară, de la galeriile de artă “ GENEZA”, din Moineşti, sub genericul „Dialog într-o expoziţie”, din anul 1986, în ideea sincretismului celor trei arte surori : pictura, muzica şi poezia, pornind de la dictonul latin “Ut pictura poesis”.

     Între multe alte activităţi care au urmat până la momentul evocării, acesta rămâne ca un reper important, de conlucrare excelentă între copii, cadre didactice şi colaboratorii lor, într-un ambient de bună factură artistică . Colaborarea de care aminteam este, de fapt, cheia, secretul adevăratelor reuşite, beneficiul individual al fiecăruia în parte şi forţa de netăgăduit a instituţiei.

     Un alt moment care poate ar trebui consemnat  este unul de actualitate, care nu demult s-a consumat, – mai precis pe 1 Iunie 2014 – cu prilejul expoziţiei de pictură de la galeriile de artă „GENEZA”, sub genericul „Ion Văsâi şi copiii”, în care profesorul şi elevii – 20 la număr – au realizat un grupaj de 60 de lucrări de grafică şi pictură. Cu acest prilej a fost lansat şi albumul cu acelaşi titlu, într-o realizare grafică notabilă, la editura „Babel“ şi tipografia „Docuprint“, din Bacău. În cuprinsul celor aproape 50 de pagini, pe lângă reproducerile color ale lucrărilor prezente în expoziţie, mai sunt surprinse aspecte semnificative din activitatea cercului în decursul anilor, câteva rezultate semnificative la concursuri naţionale şi externe (diplome, extrase din presă, participări la simpozioane), şi portretele participanţilor. Dintre toţi cei care frecventează o activitate de profil artistic, aşa cum este şi pictura, doar o parte va îmbrăţişa o carieră în acest domeniu, restul va beneficia de acumulările teoretice sau practice ale momentului, punându-le într-o relaţie directă cu viitoarele profesii, cărora le vor aduce o plus valoare, prin conectarea lor la un domeniu atât de generos şi sensibil cum este cel al artei.

 

                                                                                                     Prof. Ion Văsâi