Constantin Narcis Ostahie

Prezentare personală

e-mail: narcis.ostahie@palatulcopiilorbacau.ro

 

Mă numesc Ostahie Constantin-Narcis, sunt profesor la Clubul Copiilor Tg. Ocna, jud. Bacău – Cercul de Carting.

În cadrul activitatății desfășurate la cercul de carting lucrez cu elevi înscriși în clasele primare, gimnaziale și liceale, fiind axat pe dezvoltarea abilităţilor elevului, pe descoperirea tuturor resurselor sale intelectuale, psihologice și afective.

Obiectivele mele în calitate  de profesor sunt de a îndruma elevii și de a-i ajuta să înțeleagă cât mai mult din noțiunile cuprinse în programa cercului.

Pentru a veni în sprijinul acestora, îmi doresc să-i îndrum către ramura carting și robotică/mecatronică, domenii frumoase și atractive.

Prin activitatea desfășurată până acum am contribuit la cunoaşterea aprofundată a problemelor specifice activității desfășurate în cadrul cercului. Am avut relaţii foarte bune de colaborare şi comunicare cu elevii și m-am familiarizat cu exigenţele comunităţii căreia ne adresăm.